Scurt eseu despre anihilarea fluctuațiilor conștiinței

Idealul budismului este Nirvāṇa, stingerea sau, în termenii yoga ai lui Patanjali, nirodha, ”incremenirea”, ”oprirea” fluxului mental, stoparea automatismului gândirii spontane concomitent cu nimicirea conștiinței individuale (ahaṃkāra). Vreau în aceste scurte considerații să arăt faptul că nu atât gândul, ca atare, ca și imagine conceptuală, este cel ce generează în ultimă instanță semințele karmice (saṃskāra) și tendințele inconștiente latente (vāsanā), problema o constituie emoția care însoțește acel gând. Aparent, școala yoga, ca și budismul, nu face o distincție netă între gând și emoție, ele nu sunt înțelese ca entități diferite, așa cum se întâmplă în psihologia occidentală modernă. Citta-vṛtti a lui Patañjali nu poate însemna altceva decât ”gând asociat cu emoții” sau ”mintea (=citta) aflată în mișcare circulară”. Fără o stare afectivă care să tulbure nemișcarea substratului, altfel pur, al conștiinței, nu poate exista vṛtti, care literal înseamnă ”vârtej” sau „formă circulară”, iar  prin extensie, în context yoga, înseamnă ”modificare”, ”stare tranzitorie”, ”fluctuație mentală”. Eu aș mai adăuga un termen: ”mișcare”. Adică, în termeni occidentali, ”emoție”.

Patañjali definește yoga ca fiind ”yogaś-cittta-vṛtti-nirodhaḥ” (Yoga-Sūtra, I,2), pe care eu aș vedea-o tradusă alternativ în română astfel:

Yoga este oprirea stărilor tranzitorii/valurilor/vârtejurilor/formelor circulare/stărilor perturbatoare ale minții.

Aceste valuri sunt vṛitti, ”vârtejurile”, adică nu atât gândurile însele și reprezentările mentale ca atare, ci gândurile asociate cu emoția. De altfel, ”emoție”, etimologic, este înrudit cu latinescul emovere. Idealul sistemului yoga este deci dezactivarea oricăror factori perturbatori, o acțiune similară cu cea de nivelare completă a suprafeței unui lac ce se petrece treptat după căderea unei pietre. Spre deosebire de exemplul lacului, în cazul minții umane, mișcările ondulatorii circulare, vṛtti, încetinesc treptat printr-o practică spirituală adecvată, denumită generic abhyāsa, ”exercițiu repetat”.   Eu văd stările tranzitorii ale conștiinței (”modificările minții”, cum traduce C.Făgețan), ca fiind după caz, generatoare sau nu de suferință (kliṣṭa-akliṣṭa=imaculat-maculat), adică prezentând sau nu potențial karmic, după cum se produce sau nu o identificare a individului cu acea formă mentală conceptuală care este gândul (și în genere cu o reprezentare mentală oarecare, nu numai cu ceea ce denumim noi în genere gândire conceptuală, ci cu un conținut mental, noțiune care încearcă să traducă sanskritul ”pratyaya”). ”În oricare altă stare [i.e. decât nirodha, oprirea sau suprimarea, în care spiritul este stabilit în starea sa fundamentală - svarūpa]”, spune Patañjali la sūtra I,4, ”există identificare cu stările tranzitorii ale conștiinței”. Această identificare cu formele tranzitorii ale conștiinței generează, printre altele, ceea ce noi numim ”emoție”.

Dacă am traduce citta-vṛtti nirodha doar prin ”suprimarea modificărilor minții” sau chiar prin ”suprimarea formelor tranzitorii ale conștiinței” ar însemna că idealul, atât al sistemului yoga, cât și al budismului (nirvāṇa) este extincția facultății de reprezentare însăși a minții umane, întrucât orice reprezentare mentală, ba chiar orice senzație primară, este o formă tranzitorie. Astfel încât cel eliberat ar intra într-o stare asemănătoare comei sau somnului profund. Eliberarea, kaivalya (litt. ”separare”) nu s-ar putea distinge de comă sau chiar de moarea însăși. În acest context, nu este deloc întâmplător faptul că Patanjali nu a definit obiectivul practicilor yoga ca fiind încetarea oricărui conținut mental (”pratyaya”) , ci ca ca pe o stare de încetare a ”vârtejurilor minții” sau ”stărilor perturbatoare ale minții”, ceea ce înseamnă tocmai încetarea identificării insului cu o formă tranzitorie.

Pentru noi, occidentalii care studiem sistemul Yoga și vrem să câștigăm și o învățătură practică din acest demers, mi se pare important de subliniat faptul că nu gândul în sine sau reprezentarea de orice fel este importantă, cât stare emoțională asociată cu acestea: mândria, atașamentul, aversiunea, teama, mânia, bucuria, tristețea, compasiunea, seninătatea, dorința, detașarea, invidia, altruismul. Care dintre acestea sunt sau nu emoții, care trebuie să fie în final suprimate și dacă este posibilă sau chiar dezirabilă această ”anihilare” care face obiectul întregului tratat despre yoga al lui Patañjali, este o discuție separată. Intenția mea este doar aceea de a puncta faptul că orice traducere care se oprește la ”oprirea modificărilor minții” sau chiar la ”oprirea stărilor tranzitorii ale conștiinței” este mai mult decât incompletă. Modificările, tranziențele, sunt de esența însăși a minții umane, țin în ultimă instanță de fiziologia ei. Eu cred că despre altceva este vorba în tratatul lui Patanjali, scopul acestuia este încetarea asocierii (sāṃyoga) dintre suflet si formele tranzitorii ale naturii, nu încetarea formelor tranzitorii însele sau a reprezentării mentale a acestora.