4-Când forma cea veche de conștiință încă nu a murit pe deplin iar cea nouă abia a înmugurit

Întrebare: Și totuși, obiectiv vorbind, pentru a realiza dacă ești sau nu într-o stare, trebuie să fi trecut de ea, nu este așa? Trebuie să o fi ars în integralitate.... să fi trecut la următoarea etapă... și tu încă să nu realizezi aceasta... este așa cum spui tu: "forma cea veche de conștiință încă nu a murit pe deplin, iar cea nouă abia a înmugurit".

Răspuns: Jung spunea că nu se poate rezolva o problemă de pe același plan de conștiință care a generat-o. Așa că este foarte adevărat ce spui: pentru a realiza dacă ești sau nu într-o anumită stare, trebuie să te situezi cumva în afara ei, dar nu cred că e neapărat necesar să fi trecut la următoarea etapă. Pe drumul acesta spiritual nu e totul sinuos ca în carte, există urcușuri și căderi repetate, fără număr, se întâmplă tot felul de accidente, nu poți urma un model prestabilit. O dată ai reușit să te ”conectezi” lăuntric cu Ființa, apoi conexiunea este tăiată, apoi iarăși reușești să îi simți prezența, apoi iarăși o ratezi…aproape la nesfârșit. Am spus „aproape” întrucât înflorirea conștiinței umane, cum îi spune E. Tolle, o dată începută, este de neoprit. Am spus într-adevăr că acesta este un stadiu intermediar, în care forma cea veche de conștiință, divizată și fluctuantă, încă nu a murit pe deplin iar cea nouă, unificată, stabilă și senină, abia a înmugurit, de aceea prezența celui de dincolo de lumea formelor este încă sporadică. Există așadar aceste momente de pace adâncă, dumnezeiască, în care „conexiunea” este posibilă, îți este dată capacitatea interioară să „stai online” mai mult timp cu ”Tatăl”, tocmai pentru că ai reușit cumva să te plasezi în afara suferinței și dramelor vieții. Apoi, pentru că mintea este încă fluctuantă, pusă veșnic în mișcare de morișca simțurilor, de condiționările trecutului, te târăște înapoi în mirajul vieții cu o forță de neînfrânt. De neînfrânt încă. Gītā, II,60: ”Chiar şi la omul înţelept care se stăpânește, o fiu al lui Kunti, simţurile frământate târăsc mintea cu forţa” (s.m.). Procesul de auto-conștientizare se reia iar și iar, dar nu uita că tu ești pe un curs ascensional, pe o spirală în urcare, devierea este deci posibilă, dar sentimentul Centrului nu se mai poate pierde pentru multă vreme. Atenția ta reușește deci tot mai des să te poarte către acest Centru al tău in jurul căruia gravitezi și prin care îmi mărturisești uneori că simți prezența Tatălui.

Faptul că vechile stări de conștiință pot fi privite, analizate, conștientizate, nu numai că demonstrează că iluminarea spirituală este un proces evolutiv, dar și probează existența unei conștiințe în afara minții. După cum spune Patañjali în Yoga-Sūtra, ”Fluctuațiile mentale sunt întotdeauna cunoscute Stăpânului său, datorită caracterului neschimbător al lui Puruṣa. Mintea nu are propria lumină, căci ea însăși poate fi cunoscută” (IV,18-19). Pe această conștiință din afara minții (puruṣa, spiritul) se proiectează filmul proceselor mentale și tot ea cunoaște mintea însăși, pentru că este dincolo de minte. Această conștiință ești tu. Tat twam asi, glăsuiesc Upanișadele.

 

Î: El tot nu a venit. Cel puțin nu așa cum îmi doresc eu :) A fost cu mine tot timpul acesta, și, din când în când, l-am SIMȚIT, s-a îndurat de mine și și-a făcut simțită prezența.

Și de ce spui că "uneori lumea formelor este transparentă"?

R: Ideea nu este a mea, îi aparține lui Eckhart Tolle, care la rândul lui se inspiră mult din zenul japonez. Uneori lumea formelor tranzitorii, existența fenomenală, perceptibilă prin simțuri, este transparentă, în sensul că facilitează capacitatea noastră de a-l simți în spatele ei pe Cel Fără de Formă. Este ceea ce poți experimenta în mijlocul peisajului natural, cum spuneam, sau în prezența animalelor (în special a puilor animalelor), plantelor, copiilor mici și a operei de artă, cu deosebire a muzicii și exemplele pot continua. Muzica nu este altceva decât o formă de armonizare a sunetelor cu tăcerea. Dacă o analizezi din punct de vedere fizic, muzica nu înseamnă mai nimic, este o ondulație a aerului, adică reprezintă un efect produs de un sunet oarecare, nimic extraordinar…un obiect vibrează și produce aceste mișcări ondulatorii în atmosfera înconjurătoare. Dar este ea numai atât? În exemplele date vedem că lumea formelor, de la peisajul natural la opera de artă, poate facilita iluminarea spirituală, întrucât, în anumite ipostaze, atunci când nu sunt poluate de disfuncționalitățile minții umane, formele dansează sau cântă sau tac într-un mod care constituie o reproducere simbolică a absolutului de dincolo de formă. Pentru India existența fenomenală, mirajul, māyā nu este altceva decât o simbolizare macrocosmică a Absolutului însuși, eroarea și suferința survin doar în momentul în care confundăm simbolul cu ceea ce este simbolizat, degetul care arată Luna cu Luna însăși.

Unele forme sunt transparente, altele opace. Cum sunt zidurile astea ale blocurilor din Berceni, sunt toate paralelipipedice, sunt toate la fel…îți vine să o iei la sănătoasa, fiindcă poartă în ele marca schizofreniei celor ce le-au proiectat. Sunt doar niște cavouri în care trăiesc oameni vii. Dar nici măcar aici nu mai este așa de rău. Uite că de 30 de ani încoace vegetația s-a tot extins și acum ai oaze de verdeață peste tot și în Berceni, cartierul ăsta comunist, nevrotic, a fost invadat de „forme transparente”, de forme care constituie un bun mediu de „transmisie” al luminii de dincolo de forme, al luminii increate.

Omul modern a pierdut contactul cu natura, cu sacralitatea vieții în modalitatea ei primordială, necontrafăcută. Pentru indienii americani existența în integralitatea ei era sacră pentru că natura nealterată de intervenția mintii umane are o armonie și o măreție a ei în fața căreia omul arhaic se înclina cu venerație religioasă. Noi mergem la serviciu cu metroul sau cu mașina și purtăm în minți, necontenit, povara unui zgomot de fond, a unui deșeu psihic, compus din sunetele dizarmonice ale mașinilor, vocilor mulțimii de oameni, telefoanelor. Este un ambient poluat în primul rând din punct de vedere mental. Purtăm, nu numai povara unui univers sonor bolnav, dar purtăm povara ”targeturilor” noastre. ”Targeturile” noastre vorbesc necontenit în minte, așa că de unde să mai fie loc de prezența divină? Nu spun că trebuie să abandonăm imediat ideea obiectivelor noastre sociale, să încetăm să mergem la serviciu și să ne plătim facturile, eu spun doar că, dacă le vom aloca lor un loc preponderent în viața noastră, mintea va deveni suprasaturată, poluată cu informație, cu griji. Spunea Isus: „Unde va fi comoara ta, acolo va fi și inima ta” și „Dați cezarului ce este al cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Mintea lui Arjuna era poluată de griji iar Krișna nu a venit să îl scutească de o luptă fratricidă, ci a venit să îi ia povara grijii, să îl lase doar cu lupta însăși. La fel trebuie să ne luptăm și noi, fără nicio grijă, pentru că nu dificultățile și provocările ne răpesc dimensiunea noastră spirituala, ci accentuarea lor prin îngrijorare, teamă, frustrare, resentimente. Să nu ai regrete pentru ziua de ieri, să fii fără grijă pentru ziua de mâine. „Ajungă-i zilei de azi grija ei”, spunea tot Isus. Eu „nu știu alții cum sunt”, dar, pentru mine, sentimentul de comuniune cu ființa unică nu survine decât când mă situez într-o astfel de stare de conștiință.

 Î: «Gândește întotdeauna la neștirbitul, unicul Brahman. În acest fel, toate gândurile lumești vor pieri și numai gândul la Brahman va rămâne. Când devine ferm, uită chiar și acest [gând] și, fără a gândi "Eu sunt Brahman", fii chiar Brahman.»

Identificarea cu El - aceasta este de fapt izvorul dătător de viață veșnică și cunoaștere. Aceasta vrei să îmi spui, nu? Te rog, corectează-mă dacă greșesc. Crezi cumva - așteptările mele de la oameni vin cumva din faptul că eu, identificându-mă astfel, dincolo de conștiința mea individuală, consider că și ceilalți sunt la fel, și de aceea le CER atât de mult? De asemenea, mă gândesc la o pagină a mea din jurnal...ar fi trebuit să scriu în el că m-am rugat să pot deosebi "binele de rău", iar nu "răul de bine"...

 R: Așteptările tale de la oameni sunt o consecință a tensiunilor dintre absolut și relativ, dintre dimensiunea ta temporală, orizontală, și cea verticală, eternă. În tine, ar spune Platon, există ideea asta de perfecțiune și faptul că nicăieri în natură nu vei găsi ceva absolut perfect, este pentru Platon dovada că noi nu aparținem acestei lumi, ci unei lumi a ideilor perfecte. Englezii au o formulare frumoasă pentru acest orizont de așteptări, ei denumesc procesul acesta de ajustare a așteptărilor „setting expectations”. Tu pur și simplu greșești la calcule, îți setezi eronat așteptările. Așteptările tale sunt pe măsura absolutului din tine în loc să fie pe măsura universului relativ în mijlocul căruia trăiești. Îți proiectezi așteptările tale absolute asupra unei lumi care nu îți poate dărui decât durere și relativitate sau succese de mică anvergură.

Experiențele mele lăuntrice m-au făcut să ajung la următoarea concluzie: ideea însăși de așteptare este greșită, până în momentul în care vei învăța să accepți oamenii exact așa cum sunt, fiecare cu stadiul spiritual pe care se află, vei avea numai de suferit.

Acum, pe de altă parte, pentru că mi-ai vorbit despre identificarea cu Brahman, nu știu dacă deja știi, dar există chiar o mantra care, spun indienii, facilitează eliberarea și care sună astfel : „Aham Brahmāsmi” („Eu sunt Brahman”). În cea mai veche dintre Upanișade, ce conține această formulare, se spune:

 «Și până în zilele noastre, astfel, cel ce cunoaște Sinele ca ”Eu sunt Brahman”, devine tot acest Univers. Nici chiar zeii nu îl pot împiedica să devină astfel, fiindcă el a devenit Sinele zeilor» (Bṛhadāraṇyaka Upaniṣad, IV,10)

Repetând această mantra de milioane și milioane de ori și meditând asupra sensului, se produce în final identificarea cu Brahman sau, mai corect spus, dispare sentimentul de separare, dispare individul, care este doar o creație iluzorie și precară. Eu nu sunt adeptul unor astfel de tehnici, părerea mea este că nu trebuie să se producă nicio identificare, nici măcar cu Brahman, sunt de părere că omul trebuie doar sa își păstreze calmul și să respire adânc, acesta este exercițiul spiritual cel mai eficace. Conștiința individului, sufletul individual (sk. jīvātman) trebuie să se topească în Brahman, în Sinele Suprem (sk. paramātman), să se ”stingă în Brahman” (brahmanirvāṇa). Se spune asta în sistemul Vedānta și înainte de asta în Bhagavad-Gītā: ”Aceasta este, o fiu al lui Pṛthā, starea în Brahman (brahmi-sthiti) pe care dobândind-o nu te mai tulburi; [omul] dobândind-o, fie şi în ceasul morţii, ajunge la stingerea în Brahman (brahmanirvāṇa).” (II,72) Precum râurile în ocean. Or, ”identificarea” cu cutare sau cutare este un proces intelectual iar eu în procesele intelectuale nu mai cred prea mult, cred numai în sentimente. Identificarea mentală, fie ea și cu Brahman, te va duce la anumite șabloane sau stereotipuri pe care le întâlnești la călugării creștini care se identifică mental cu trinitatea sau cu Isus și consideră orice altceva drept gunoi, în cel mai fericit caz. Tot ce nu este Isus este rău pentru ei, vine de la diavol. Identificarea ta cu Brahman va risca deci să te facă să te simți specială sau te va face să nutrești din nou așteptări de la oameni, sau de la Brahman însuși.

Ca o concluzie, deci, la cele spuse mai sus: nimic din ceea ce se petrece în timp nu are capacitatea de a te face fericită. Ca atare, nu trebuie sa nutrești prea multe așteptări de la ceea ce aduce întâmplarea, oamenii sau chiar Dumnezeu. S-ar putea ca Dumnezeu să nu corespundă așteptărilor tale, s-ar putea sa decidă să fii răstignită, la propriu sau la figurat. Cât despre oameni…știi de ce oamenii nu au abilitatea de a mă face nici fericit, nici nefericit? Pentru că cea mai de sus pretenție pe care o am eu de la oameni se referă în primul rând la șoferi: dacă un șofer a avut un grad suficient de auto-conștientizare încât să respecte culoarea roșie a semaforului și să nu mă calce cu mașina când traversez strada, eu sunt mulțumit. De ce aș cere mai mult de la oameni? De ce m-ar deranja șoferii care înjură la intersecție? Fiecare cu gradul său de conștientizare. Dar nici de la tine însăți nu trebuie să aștepți prea multe. Vei începe să cauți cu orice preț Iluminarea și asta te va face să acumulezi multă frustrare, multe tensiuni, pentru că Iluminarea se va duce tot mai departe în viitor iar tu ești de-a pururi legată de momentul prezent,  așa că: ce este de făcut? Să accepți în cât mai multe domenii ale vieții tale ceea ce deja este, să nu cauți cu orice preț schimbarea, să nu cauți fericirea în viitor. Nu te mai ruga să poți deosebi binele de rău și nici răul de bine, trăiește spontan; ai dus suficient de mult povara cunoașterii binelui și răului, mai vine clipa să mănânci și din pomul vieții veșnice. Nu există bine și rău. Fii dincolo de dualitate. „Fii fără cele trei Tendinţe, o Arjuna, fără dualitate, stând în adevărul veşnic”.

 

Î: Întrebarea despre cele trei tendințe - din aceste trei tendințe - sattva, rajas și tamas vin gradele de cunoaștere spirituală de care vorbești, așa este? Îmi tot repeți că "lumea se află pe diferite trepte de cunoaștere spirituală", iar eu nu pot cuprinde. Însă citind despre aceste tendințe, m-am gândit că din ele vin treptele de care vorbești.

Iar eu mă simt dominată de rajas.

R: Ca să răspund la această întrebare voi relua mai întâi versetul de mai sus, din Gītā: „Fii fără cele trei Tendinţe, o Arjuna, fără dualitate, stând în adevărul veşnic” (II,45)

Să știi că, deși sistemul Sāṃkhya este cel în care teoria cu privire la tendințe (guṇa) atinge măiestria, pe mine m-a impresionat mult mai mult prezentarea (umanizată și referindu-se la tipuri de atitudini, de abordări ale diverselor aspecte ale vieții obișnuite, în confluența lor cu efortul de eliberare) din Bhagavad-Gītā, cel puțin cea din Cap. XVIII. Nu are rost să reproduc aici întregul capitol, reiau doar câteva versete - XVIII, 20-28.

„Cunoaşterea prin care vezi în toate fiinţele o singură existenţă neclintită, neîmpărţită în [cele] ce-s împărţite - să ştii, ea ţine de sattva.

Cunoaşterea care prin separare vede în toate fiinţele existențe deosebite, de diferite feluri - acea Cunoaştere, să ştii, ţine de rajas.

Despre [cunoaşterea] care este legată de un singur efect ca şi cum ar fi totul, lipsită de temei, lipsită de adevărul lucrurilor şi strâmtă - despre ea se spune că ţine de tamas.

Fapta rânduită, lipsită de înlănţuire, împlinită fără dorinţă sau ură de cel care nu-i doreşte fructul - se spune că ţine de sattva.

Însă despre fapta care este îndeplinită cu multă strădanie de cel care năzuiește la obiectul dorinţei sau cu egoism - se spune că ţine de rajas.

Faptei care, din cauza tulburării minţii, nu ţine seama de urmări, pierderi, vătămare şi de ce-i cu putinţă - i se spune că ţine de tamas.

Făptuitorului eliberat de înlănţuire, care nu spune „eu”, plin de stăruință şi hotărâre, acelaşi în reuşită şi nereuşită - i se spune că ţine de sattva.

Făptuitorul care năzuieşte spre fructul acţiunilor, pătimaș, violent din fire, impur, stăpânit de bucurie şi întristare - este ştiut că ţine de rajas.

Făptuitorului cu mintea împrăştiată, necioplită, vanitos, prefăcut, necinstit, lăsător, descumpănit şi nehotărât - i se spune că ţine de tamas”

 Așadar, răspunsul meu este că putem considera cele trei guṇa (și) ca fiind omologabile cu diferitele trepte de evoluție spirituală, dar să nu te lași păcălită de frumusețea acestui model, nu trebuie să ne legăm prea mult de modele și de stereotipuri. Krișna nu spune ”Stabilește-te în luminozitatea tendinței sattva”, ci ”Fii fără cele trei Tendinţe”. Astfel că sugestia mea este să te desprinzi până și de luminozitatea și puritatea tendinței sattva, fiindcă și sattva este înlănțuire, și sattva ține de durata temporală și este un atribut al universului fenomenal. Faptul că lumina și puritatea te înlănțuie și ele o spune chiar Gītā:

”Între acestea, sattva fiind fără de pată, este lumină şi ne-chin; ea înlănţuie prin legătura fericirii şi prin legătura cunoaşterii”(s.m.) (XIV,6)

Eu prefer săvârșirea unui gest spontan greșit decât a unuia corect, încadrabil în șabloane, pentru că în multe privințe greșeala spontană este mai creativă, mai fecundă decât stricta corectitudine conformistă. Când ți-am vorbit dățile trecute despre diferitele stadii spirituale să știi că nu m-am gândit la cele trei guṇa, m-am gândit că pot exista milioane și miliarde de stadii spirituale, care la mine sunt sinonime cu gradul de conștiință. Pentru mine, piatra are un grad de conștiință, plantele au conștiința lor, la fel și animalele. Oamenii străbat nenumărate stadii spirituale. La fel cum în natură (prakṛti) nu există niciun obiect sau fenomen în care să nu se regăsească, în diferite proporții, una dintre cele trei tendințe, la fel pot fi identificate acestea trei și în omul care năzuiește către iluminare. Ca să mă întorc la filozofia Sāṃkhya: spre deosebire de sistemul Vedānta, care considera că totul este unitate iar diversitatea, fragmentarea și opoziția sunt iluzorii, sistemul Sāṃkhya consideră că există doua entități opuse (și în egală măsură reale): natura sau substanța (prakṛti) și spiritul (puruṣa). Puruṣa nu posedă calități sau atribute. Din contră, prakṛti este pusă în mișcare de cele trei calități sau tendințe (guṇa) – sattva, rajas și tamas, care nu se găsesc niciodată în echilibru absolut (de aici și perpetua mișcare a elementelor). Ceea ce este foarte important: mintea (sau mai precis intelectul, „buddhi”) nu este în accepțiunea sistemului Sāṃkhya decât componenta cea mai subtilă a acestei naturi prestabilite (prakṛti sau pradhāna). Prin urmare, tendințele „colorează” mintea, care, în ipostaza ei cea mai pură, „sattvică”, are capacitatea de a reflecta spiritul („puruṣa”). Puritatea, calmul, seninătatea, echilibrul, stăpânirea de sine, non-violența se consideră că sunt specifice tendinței „sattva”.

”Dacă sattva este sporit când moare omul, atunci el merge spre lumile nepătate ale celei mai înalte Cunoaşteri.” (XIV,14)

Acestea sunt atitudini mentale, stări de spirit. Dar indienii consideră că și regimul lor lacto-vegetarian este „sattvic”, or pe mine acest relativism mă determină să renunț la orice etichetare, la orice viziune fixă, categorică, definitivă și să privesc foarte relaxat această teorie a ”tendințelor”, ca tot ce aparține Naturii și minții în genere, ca tot ce este relativ... După părerea mea orice clasificare trebuie privită cu circumspecție. Nu cred în clasificări. În orice stadiu spiritual te-ai afla, atâta vreme cât locuiești într-un corp fizic sunt prezente cele trei tendințe, într-o proporție sau alta. Atâta vreme cât locuim în acest trup impactul tendințelor este inevitabil pentru că „n-ai reuşi să-ţi păstrezi nici trupul lipsindu-te de faptă” (Bhagavad-Gītā III,8). Or, în orice faptă, chiar și cea mai inspirată, cele trei tendințe sunt prezente. Nu exclud posibilitatea ca una dintre ele sa fie preponderentă la un moment dat, dar aș evita să împart oamenii în trei categorii: tamasici, rajasici si sattvici, pur și simplu pentru că sunt milioane și milioane de stadii spirituale și deci nu ne ajung doar acestea trei. O asemenea clasificare se dovedește utilă doar dacă îi înțelegem limitele. În alt loc, cum am și spus mai sus, Krișna îl îndeamnă pe Arjuna: „Fii fără cele trei Tendinţe, o Arjuna, fără dualitate, stând în adevărul veşnic” (II,45). A fi „fără cele trei tendințe” înseamnă a te elibera până și de atributul „sattva”, înseamnă a fi stabilit în conștiința-martor (sākṣin). Tu stai deoparte și privești totul ca pe un spectacol și nimic nu te mai înlănțuie, nici măcar tendința „sattva”. Dar până a ajunge acolo eu te sfătuiesc ca atitudinile „sattvice” – calmul, echilibrul, stăpânirea de sine – să le cultivi totuși, pentru că ele impulsionează înflorirea aceasta a conștiinței și te pot feri de multă suferință inutilă, dar să te ferești să cataloghezi oamenii ca aparținând uneia sau alteia dintre tendințe. Etichetarea oamenilor, în general, trebuie evitată, fiecare trebuie să dea seama pentru calea pe care a ales-o și pentru propriul său stadiu de evoluție spirituală. Tu spui că te simți dominată de tendința rajas, dar ce om implicat în acțiune nu este? Cu toate astea, dialogul „din câmpia legii” dintre Krișna și Arjuna ne spune că se poate purta războiul acesta al faptelor cu detașare și seninătate. Nu trebuie să îl credem pe Krișna pe cuvânt, evident, dar putem încerca o astfel de atitudine  - căci ce ne costă să încercăm?