10 - Prolog

Întrebare: Aș vrea să discutăm și dacă Arjuna își dorea sau nu regatul (am citit comentariul lui Osho, mai am vreo 70 de pagini, dar, uite, nu îmi amintesc aceasta caracterizare făcută lui Arjuna)...tu însă mi-ai atras atenția asupra acestui aspect... dacă vrei părerea mea, nu cred că și l-a dorit, sau, oricum, nu atunci, în momentul bătăliei... poate și-l va fi dorit mai demult... și a uitat...

Și-l va fi dorit, dar încă nu știa exact, nu avea reprezentarea a ceea ce însemna regatul... Își dorea regatul, poate, nu pentru exercitarea puterii, ci pentru restabilirea ordinii și a păcii.
Sau poate că a crezut sincer că îi cunoaște pe toți și dorea să le dea fiecăruia recunoașterea pe care el credea ca o merită. Adică, este ca atunci când exista dorința de a acționa, când există numai dorința, nu mai există îndoiala și nici drama, doar acțiunea, dar în Arjuna eu văd numai rămășițe ale propriilor dorințe, demult apuse, sau unele din ele, pe cale să apună. Astfel îl văd eu pe Arjuna. Dar altele sunt cele care mă apropie de el....
Să știi că noi nu am comentat Gītā până acum în dialogul nostru, doar ne-am apropiat de ea. Aceasta este altceva... 

Răspuns: Părerea mea este că noi am comentat în dialogul nostru aproape în mod exclusiv Bhagavad-Gītā, în sensul că l-am substituit pe Arjuna cu tine iar pe Krșna cu mine însumi, aducând în centrul atenției câmpul nostru de bătălie, propria noastră Kurukṣetra. Eu nu mai cred de foarte mult timp că un comentariu la Gītā trebuie făcut de către sfinți cum au fost Śaṇkara sau Shivananda, ci de un om de acțiune, cum suntem noi, pentru că un sfânt nu cunoaște atât de profund lupta aceasta de zi cu zi, lupta din spațiul profan al banalității cotidiene.

Pe de altă parte, niciun comentariu al Gītei care să vorbească pe larg despre familia lui Arjuna și despre conflictul din Mahābhārata nu mai este de actualitate. De actualitate este lupta noastră de aici și acum, când, cum spuneam, sună telefoanele și vin dosarele. Dacă mă întrebi acum cine au fost aceste clanuri – Kaurava și Pandava – nu mai știu să îți răspund și am uitat tocmai pentru că asta nu este esențial în Gītā. Esențiale sunt pasajele pe care le-am citat noi în dialogul nostru, pentru că ele sunt valabile în orice timp și în orice loc, ele vor fi valabile și în momentul în care oamenii vor coloniza și alte planete din Galaxie. Acestea sunt adevăruri eterne, care se adresează omului dintotdeauna, arhetipului uman. Dialogurile noastre constituie o excelentă introducere la Gītā, un comentariu mai amplu pe care poate că îl voi scrie cândva, din perspectiva omului laic, profan, pentru că acestui tip de om i se revelează Krișna în primul rând.
Să îți mai spun, cu riscul de mă repeta, ce a rămas în mintea mea, cu persistență, după ce am citit tot felul de scrieri spirituale indiene. Adaosul pe care îl prezintă Gītā în raport cu orice altă scriere indiană de tradiție (Upanișade, Yoga Sūtra etc.) este așezarea în prim-plan și preluarea în dialogul cu divinitatea a dramelor și dilemelor omului oarecare, care mergea pe vremuri la război, vânătoare sau cultura câmpului, care merge azi la serviciu.

Prin eroul Arjuna, Gītā operează o deschidere miraculoasă către sacru, învățându-ne că este posibilă sanctificarea vieții noastre aici și acum. Am învățat zi de zi (și nu am încetat să învăț nici azi) că purificarea gândurilor și a faptelor este posibilă și aici, în vârtejul saṃsārei, că este posibil să fii generos, îngăduitor, loial, răbdător și iubitor când împrejurările par a-ți sta împotrivă și când semenii din jurul tău dau semne de alienare și abrutizare. Că, paradoxal, acest gen de atitudine, acest mod de a participa la o modalitate condiționată a existenței, are potențial mântuitor. Am învățat că pentru a dialoga cu divinitatea nu este nevoie să ne închidem într-un așram din Himalaya, să aderăm la un sistem religios, consacrat sau nu, nici să ne ducem în pelerinaj într-un loc anume, ci trebuie doar să dăm frâu liber dumnezeirii din noi, deja prezente.

Nu știu dacă putem deveni niște iluminați lucrând în fața unui calculator într-un birou și nu cred că iluminarea sau mântuirea sufletului trebuie să constituie scopul unei vieți spirituale autentice, pot totuși să îți împărtășesc ceea ce am putut eu experimenta: și anume constatarea că acest gen de abandonare lăuntrică pe care îl învățăm din Gītā a făcut ca în timp acțiunile și gândurile mele să devină mai inspirate, viața în ansamblul ei să devină mai cooperantă.

Sunt supus zilnic la nenumărate încercări și simt tot mai în profunzimea sufletului că această esență sacră a ființei umane este indestructibilă și că eu sunt totuna cu aceasta esență, pe care « nu o taie armele, nu o arde focul, nu o udă apa și nu o usucă vântul ». Toate încercările zilnice prin care trecem însumează în mod simbolic Kurukśetra noastră, ele sunt menite să testeze, nu o credință religioasă, cât un sentiment al propriei permanențe și al propriei completitudini. Putem transfigura această existență profană a noastră abandonându-ne ego-urile și dorințele efemere, putem pune banalul stres al necazurilor de zi cu zi sa acționeze în favoarea noastră, căci numai rămânând în continuare umani și omenoși atunci când ne este mai greu reușim să ne statornicim într-o stare de comuniune cu divinul.

De ce am spus că dialogurile noastre pot constitui un excelent prolog al unui comentariu la Bhagavad-Gītā? Prezenta discuție constituie un epilog la seria noastră de dialoguri, care au cristalizat deja o serie de concluzii. Este un epilog în sensul că ceea ce era esențial a fost spus, aceste concluzii există și sunt evidente în cele nouă articole de pe blog. Este însă, în același timp și un prolog, o deschidere către o nouă dimensiune a conștiinței noastre, care ne invită să o explorăm. Aceasta nouă dimensiune se cheamă împărtășirea cu alții, comuniunea cu ansamblul umanității, ce decurge din sentimentul profund al co-existentei cu Universul întreg și cu toți oamenii, deopotrivă. Acest sentiment de uniune și completitudine face deci posibil un viitor comentariu mai amplu al Gītei, din perspectiva omului profan.

Toate comentariile care au fost scrise pana acum au fost concepute din perspectiva lui Krișna, fiind rodul inspirației unor maeștri spirituali precum Śaṇkara, unor cărturari precum Radhakrishnan. Ceea ce lipsește este un comentariu din punctul de vedere al lui Arjuna, pe care noi îl putem scrie. Deși poate sună un pic straniu, acest comentariu, dacă ne este dat, se va scrie fără mult efort, de la sine, precum curgerea unui râu către mare. Va dura mai mulți ani, e un proces de geneză care necesită mult timp, dar va fi un timp ce nu va fi fost risipit zadarnic.

Pe curând.